În timp ce veti parcurge acest studiu, este important să nu vă blocati gândirea liberă după învătăturile grupării religioase din care faceti parte.
Cercetati Scripturile (Fapte 17:11) si lăsati-le pe ele să vă arate care învătături sunt de la oameni si care de la Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrător, mai ascutit decât orice sabie cu două tăisuri, si pătrunde până la despărtirea sufletului si a duhului, a încheieturilor si a măduvei, fiind judecător al simtirilor si al cugetelor inimii (Evr. 4:12).
Propovăduirea aparitiei Domnului Isus Hristos în văzduh si "răpirea" Bisericii înainte de Necazul cel Mare nu este mai veche de 170 de ani.
Timp de aproximativ 1830 de ani, mergând înapoi până în vremurile apostolice, crestinii au fost învătati să fie biruitori, să îndure cu răbdare suferintele, prigoanele si necazurile ce vor veni, până la venirea Domnului care îsi va întemeia Împărătia aici pe pământ.
Adi, Belgia
Adi, Belgia
Originea învătăturii despre răpire inainte de necazul cel mare.
La început aveam gresita părere că o tânără scotiancă pe nume Margaret MacDonald a fost prima care a sustinut această teorie. Multi consideră în ziua de azi că MacDonald a fost prima care a vehiculat această teorie. Există însă dovezi despre existenta acestei teorii înainte de "descoperirea" avută de ea în 1830 si de fapt această femeie nu a avut decât un rol foarte mic în răspândirea ei (dacă a avut vreunul). Sustinătorii învătăturii despre răpire s-au grăbit să afirme că au existat "oameni ai lui Dumnezeu" care au scris despre răpire înainte de presupusa descoperire a lui Margaret MacDonald. Să aruncăm deci o privire asupra argumentelor lor, ca sursă a acestei învătături.
"Toti sfintii si alesii lui Dumnezeu sunt strânsi laolaltă înainte de necazul cel mare care va să vină si sunt luati de Domnul ca să nu vadă tulburarea care vine peste lume din pricina păcatelor noastre" (Pseudo-Efrem, aprox. 374-627 d.Hr.).
Afirmatia de mai sus se pare că a fost scrisă de Sf. Efrem Sirul, care a trăit în a doua jumătate a secolului patru. Motivul pentru care îi este atribuită lui Pseudo-Efrem este acela că nimeni nu a putut să certifice apartenenta textului. De aceea este denumit cu un pseudonim. Textul reprezintă cea mai veche mentionare a unei răpiri si a fost datat între 374 si 627 d.H. Nu se stie prea clar la ce s-a referit autorul în context, întrucât Biserica nu propovăduia o asemenea învătătură. Nu există alte scrieri care să promoveze o asemenea idee.
În 1585, un preot catolic spaniol pe nume Francisco de Ribera a scris un comentariu despre Apocalipsă, pe baza unor note din versiunea Vulgata a Bibliei.
Aparent, acest comentariu vorbea de o răpire înainte de Necaz. În 1838, Samuel Roffey Maitland, bibliotecar si arhivar al manuscriselor de la Lambeth Palace din Londra, unde se afla biblioteca Bisericii Anglicane, a descoperit manuscrisul lui Ribera si l-a publicat de dragul interesului public.
Prima publicatie referitoare la asa-zisa răpire de dinaintea Necazului o găsim în 1788. Prin 1740, un tânăr baptist pe nume Morgan Edwards a scris un articol pentru ora de escatologie, continând opiniile sale despre profetiile biblice. Acest articol a fost ulterior publicat la Philadelphia (1788) cu titlul "Două exercitii academice asupra subiectelor numite Mileniul si Zilele de pe Urmă". În articol, Edwards făcea afirmatii care descriau opiniile lui privitoare la o strângere a Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Teoriile lui Edwards nu s-au bucurat de apreciere si au fost complet ignorate de lumea religioasă, acestea fiind considerate ca extravagante pseudo-religioase.
O altă scriere referitoare la o răpire înainte de Necaz s-a numit "Venirea lui Hristos cu slavă si mărire" si a fost scrisă în 1790 de Manuel Lacunza, un preot iezuit din Chile. Cartea cu pricina a fost condamnată si interzisă ca eretică de către biserica romano-catolică, dar a fost ulterior tradusă în engleză de Edward Irving si publicată la Londra în 1827.
Edward Irving era fondatorul asa-numitei "Biserici Apostolice Catolice".
Irving si adeptii lui au început să propovăduiască răpirea înainte de Necaz în jurul anului 1839, evident influentati de cartea lui Lacunza, deoarece foloseau aceleasi trimiteri biblice. Cam tot pe atunci a început să propovăduiască această teorie si John Darby, din secta crestinilor după Evanghelie. Darby pretindea că a primit descoperire dumnezeiască despre răpire în 1827, an care era (absolut întâmplător) chiar anul publicării traducerii făcute de Irving în engleză a cărtii lui Lacunza.
Un alt pastor englez care a jucat un rol important în răspândirea teoriei răpirii a fost Robert Norton. Acesti trei oameni se cunosteau între ei si împreună au participat la conferintele despre profetii care au avut loc prin 1830 în Scotia, Anglia si Irlanda. La aceste întruniri ei si-au făcut publice opiniile. Initial teoriile lor nu au fost bine primite în grupurile religioase si au dus la anumite dezbinări. În decurs de aproximativ 60 de ani, teoria răpirii a fost acceptată în principalele grupuri religioase si a devenit doctrină. La începutul secolului 20, la începuturile miscării penticostale, penticostalii au preluat această teorie asa cum o învătaseră în adunările din care proveneau. În acelasi fel, carismaticii si alte grupări mai noi au dus mai departe învătătura, conform cu bisericile din care proveneau, această transmitere continuând si astăzi.
Am prezentat pe scurt felul în care teoria răpirii si-a croit drum în lumea neoprotestantă. Dacă ne uităm la originea acestei învătături, este clar că nu i s-a acordat prea mare atentie până în anii 1830, în ciuda eforturilor sustinătorilor ei de a o data mult mai devreme.
A fost interesant să vedem felul în care a apărut teoria despre răpire. Să vedem acum ce spune Scriptura în această privintă.
VENIREA DOMNULUI SI STRÂNGEREA NOASTRĂ LA EL
Unul dintre principiile de căpătâi ale sustinătorilor răpirii este interpretarea literală consistentă. Ei afirmă că interpretează literal Biblia, însă problema delicată a teoriei răpirii este că ea e foarte subredă în ceea ce priveste baza biblică, fiind plină de speculatii, asocieri si figuri de stil. 2 Corinteni 13:1 spune: "Mărturia a doi sau trei oameni este adevărată" (Mat. 18:16, Deut. 19:15). Cu alte cuvinte, pentru ca o idee să fie biblică ea trebuie sustinută de mai multe versete, iar acele versete trebuie folosite în context. Nu se vorbeste nicăieri în Biblie de vreo venire secretă a Domnului. În particular, Isus nu a vorbit niciodată si nici nu a dat de înteles că va veni prin aer sau pe pământ înainte de ceea ce cu totii numim a Doua Venire. Pentru a demonstra sau a respinge realitatea biblică a teoriei răpirii, trebuie să cercetăm Scripturile pentru a vedea dacă asa stau lucrurile (Fapte 17:11).
Oriunde avem de-a face cu ceva care ar putea fi contrafăcut, îl comparăm cu originalul. De exemplu, finantistii învată nu cum arată banii falsi, ci cum arată cei autentici, astfel ca atunci când văd o bancnotă falsă să o poată recunoaste. În acelasi fel, când lucrăm cu Scriptura, trebuie să cunoastem ce este adevărat pentru a putea recunoaste falsul. Să mergem deci la Biblie si să vedem ce ne spune ea despre venirea Domnului si despre strângerea credinciosilor la El.
La Matei 24, Isus dă câteva profetii ca răspuns la întrebările ucenicilor despre "când vor fi aceste lucruri?", "care va fi semnul venirii Tale si al sfârsitului acestei lumi?". Răspunzând la aceste întrebări, Isus le-a arătat ordinea evenimentelor de dinaintea venirii Lui si strângerii sfintilor la El:
El ne vorbeste despre falsi prooroci, războaie, foamete, molime si cutremure (v. 4-8).
Ne vorbeste de durerile si prigoana care va veni asupra sfintilor din cauza mărturiei lor către neamuri (v. 9-14).
Ne vorbeste despre "urâciunea pustiirii", când Antihristul se va aseza în templul lui Dumnezeu si se va da drept Dumnezeu (v. 15, Dan. 11:36, 2 Tes. 2:4, Apoc. 13).
Ne vorbeste despre Necazul cel Mare care va veni peste pământ (v. 21).
Ne spune că imediat după Necaz soarele se va întuneca, luna nu va mai străluci, stelele vor cădea din cer si puterile ceresti se vor clătina; apoi semnul Fiului Omului va apărea pe cer si toate semintiile pământului se vor jeli (v. 30, Zah. 12:10-12).
Fiul Omului va fi văzut venind pe norii cerului, trimitându-si îngerii la un sunet de trâmbită. Acestia îi vor strânge pe cei alesi din cele patru colturi (ale pământului), de la un capăt al cerului la celălalt (v. 29-31, Marcu 13:24-27).
Ceea ce a spus Isus este că El nu va veni pe norii cerului, la sunetul trâmbitei, pentru a-i strânge pe sfinti până după Necazul cel Mare. Toate lucrurile mentionate la 1 Tes. 4:16-17 si 1 Cor. 15:51, versete care reprezintă baza teoriei răpirii, sustin ceea ce a descris Isus ca având loc la a doua Sa venire. În aceste versete Pavel a arătat ce se va întâmpla la revenirea Domnului pe pământ. De exemplu, la 1 Tes. 4:17, atunci când spune că noi toti îl vom întâlni pe Domnul în văzduh, cuvântul "a întâlni" are un anumit sens. El era folosit cu referire la primirea unei persoane cu o functie înaltă. "Se pare că ideea acestui cuvânt era aceea de bun-venit adresat unui demnitar nou venit" (Moulton, Gramatica Noului Testament, Vol. I, pag. 14; Vines Expos. Dictionar de cuvinte biblice). Deci, atunci când cei în viată se vor ridica în văzduh pentru a-l întâmpina pe Domnul, ei nu vor face aceasta pentru a pleca în ceruri cu El, ci pentru a-L întâmpina si primi pe Iisus ca pe un demnitar, Împărat al Împăratilor si Domn al Domnilor. Aceasta se va întâmpina la a Doua Venire. În acelasi timp, credinciosii vor fi transformati astfel ca atunci când îl vor vedea, îl vor vedea asa cum este si vor fi ca El (1 Ioan 3:2).
(VA URMA)
